Măsuri drastice luate în Germania în privința indemnizațiilor sociale. Cum vor fi afectați românii

Măsuri drastice luate în Germania în privința indemnizațiilor sociale. Cum vor fi afectați românii
Publicat: 29/04/2016, 12:24
Actualizat: 29/04/2016, 13:32

Potrivit proiectului de lege elaborat de ministrul social-democrat al Muncii, Andrea Nahles, cetățenii europeni care locuiesc în Germania vor fi de acum înainte excluși de pe lista celor care primesc ajutoare sociale dacă nu lucrează.

Textul, criticat puternic de opoziție, prevede ca imigranții intraeuropeni fără un loc de muncă să nu poată avea acces la ajutoarele publice decât după cinci ani de ședere în Germania.

Ministrul a dat asigurări că proiectul de lege corespunde „practicii curente” și că acest termen de cinci ani este în toată Europa un termen riguros.

Cei care nu vor mai putea beneficia de indemnizații sociale vor avea posibilitatea, cu toate acestea, să solicite o alocație tranzitorie de o lună, acordată o singură dată și care are rolul de a acoperi cheltuielile elementare (hrană, îngrijire, adăpost).

Posibilitatea acordării unui împrumut pentru acoperirea cheltuielilor de întoarcere în țara de origine este de asemenena prevăzută.

Aceste măsuri, care trebuie încă adoptate în Consiliul de miniștri și validate de parlamentari, sunt propuse urmând exemplul cerințelor premierului briranic, David Cameron, care vrea să reducă numărul de imigranți intraeuropeni pe teritoriul britanic.

Măsura, considerată discriminatorie în contextul principiului european privid libera circulație, a generat îngrijorări în rândul țărilor din Europa Centrală și de Est, ai cărei cetățeni sunt vizați.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Momentul în care Dan Vîlceanu îl mușcă de nas și îl agresează pe Florin Roman...
S-au luat la bătaie în ultimul hal, în Parlamentul României. VIDEO EXCLUSIV
FOTO. Cea mai bogată româncă are o avere de peste 800.000.000 de euro și arată...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Iranul a cerut și ajutorul SUA după prăbușirea elicopterului care a dus la moartea președintelui...
Meteorologii Accuweather anunță o lună iunie cum nu prea a mai fost în România. Prognoză...
Cum a aflat Monica Tatoiu că are CANCER! „Pierd un litru de sânge la trei...
Bătaie în Parlament. Dan Vîlceanu, acuzat că l-a lovit cu genunchiul în nas pe Florin...
Breaking news despre Florin Piersic!
Cât costă să sari cu parașuta în România. Prețurile pornesc de la 1000 de lei...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Iei amendă dacă circuli pe interzis în parcarea supermarketului?
Nu-ţi mai face patul dimineaţa! Un medic te sfătuieşte să-l laşi dezordonat
O structură GIGANTICĂ ascunsă în adâncurile spațiului!
Îți pune cătușele imediat! Este interzis în România. Te bagă direct la închisoare
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai...
Bunicul Florentinei, fata ucisă la Sibiu, detalii șocante! "Nu a..."
Culiță Sterp a apelat de urgență la mama Geta! Cu ce bunătăți s-a dus femeia...
Jennifer Lopez și Ben Affleck s-au despărțit? Cum a apărut artista la premiera filmului
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
Cine au fost Constantin cel Mare și mama sa Elena?
×